Decizia CCR nr. 218/2024Punctul 33

33. Totodată, pentru argumentele mai sus arătate, Curtea reține că actul normativ criticat contravine și dispozițiilor art. 11, ale art. 20 și ale art. 148 alin. (2) din Constituție, în raport cu normele convenționale și de drept european care garantează dreptul la informare și la consultare al angajaților, respectiv partea I pct. 21 și 29 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 și ratificată prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999 (potrivit cărora „lucrătorii au dreptul de a fi informați și consultați în cadrul întreprinderii“, respectiv „toți lucrătorii au dreptul de a fi informați și consultați în procedurile de concediere colectivă“), Directiva 91/533/CEE a Consiliului din 4 octombrie 1999 privind obligația angajatorului de a informa lucrătorii asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă [art. 1 alin. (2) , care permite statelor să instituie excepții de la aplicarea directivei în condiții stricte, și anume: a) pentru o durată totală care nu depășește o lună și pentru o săptămână de lucru care nu depășește 8 ore sau b) cu caracter ocazional sau special, cu condiția ca, în aceste cazuri, neaplicarea directivei să fie justificată de motive obiective] și art. 27 - Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (potrivit căruia „Lucrătorilor sau reprezentanților acestora li se garantează, la nivelurile corespunzătoare, informarea și consultarea în timp util, în cazurile și în condițiile prevăzute de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale“) (despre folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituționalitate ca normă interpusă celei de referință, a se vedea pe larg Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, pct. II.3 și Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, precitată, paragrafele 30 și 31). ...