Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 28/2011 (RIL)Paragraful 38

Curtea
ÎCCJ
Tipul
recurs în interesul legii
Data
12.12.2011
Dosarul
27/2011

S-a reţinut totodată că acordul de recunoaştere a vinovăţiei are o dublă natură, de instituţie procesuală şi de drept material, norma de drept penal, respectiv dispoziţiile art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, regăsindu-se în corpul unei norme de procedură şi fiind condiţionată de îndeplinirea anumitor condiţii procedurale. Principiul aplicării legii penale mai favorabile are în primul rând rang constituţional şi în subsidiar rang legal, neputând fi primită teza potrivit căreia producerea efectului în materia dreptului penal este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor de drept procesual, deoarece principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, care are în vedere situaţia infracţiunilor comise sub legea veche şi judecate sub imperiul legii noi.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie