Decizia ÎCCJ nr. 26/2011 (RIL)Paragraful 88
Paragraful 88
În consecinţă, indemnizaţia prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului a fost stabilită de legiuitor în considerarea copiilor, şi nu a părinţilor, tutorilor, adoptatorilor etc. Astfel, pentru situaţia reglementată de art. 5 alin. (2) din actul normativ menţionat, respectiv pentru persoanele care au adoptat copilul sau cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copii în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi a persoanelor care au fost numite tutore, acordarea indemnizaţiei lunare este raportată la numărul copiilor, fiind prevăzută astfel o indemnizaţie separată pentru fiecare dintre aceştia. Totodată, prin hotărârile Guvernului nr. 1.825/2005 şi, respectiv, nr. 1.025/2006, adoptate pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a acestui drept.
Sursa oficială ↗