Decizia ÎCCJ nr. 18/2011 (RIL)Paragraful 44

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 17.10.2011 · dosar 16/2011
Paragraful 44
S-a apreciat că, chiar dacă obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl constituie pachetul de acţiuni reprezentând o fracţie a capitalului social în expresie juridică, acestui capital, evidenţiat în bilanţ la pasiv, îi corespund la activ bunuri ale societăţii, aşa încât echilibrul dintre acesta şi preţul încasat trebuie menţinut şi ulterior încheierii actului de înstrăinare, pentru eventualele pierderi prevăzute de legiuitor ulterior privatizării şi a căror obligaţie de acoperire a fost instituită în sarcina vânzătorului, respectiv a instituţiei publice implicate. În acest context, s-a statuat că raţiunea obligării instituţiei implicate în procesul de privatizare la o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin retrocedarea imobilelor foştilor proprietari este aceea de menţinere a capitalului social la nivelul avut la momentul privatizării, consemnat în dosarul de privatizare, conform principiului fixităţii capitalului social, al corespondenţei lui cu bunurile înscrise în bilanţ la activ.
Sursa oficială ↗