Decizia ÎCCJ nr. 17/2011 (RIL)Paragraful 34

În susţinerea acestei opinii s-a argumentat că raţiunea liberării provizorii constă în garantarea libertăţii individuale în procesul penal şi presupune adoptarea unei măsuri care, fără a fi privativă de libertate, poate asigura desfăşurarea normală a procesului penal, în condiţiile în care se apreciază că, deşi temeiurile pentru luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuşi, datorită unor temeiuri legate de persoana inculpatului şi de circumstanţele cauzei, nu mai este necesară privarea de libertate, prevenţia putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi, instituţia liberării provizorii având caracter provizoriu şi facultativ. În acest sens au fost invocate prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale şi dispoziţiile art. 136 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală şi s-a subliniat, în esenţă, că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional şi nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile, instanţele având obligaţia de a analiza posibilitatea dispunerii unor măsuri alternative cum ar fi liberarea provizorie.