Decizia ÎCCJ nr. 23/2011 (RIL)Paragraful 98

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 17.10.2011 · dosar 26/2011
Paragraful 98
În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Viaşu împotriva României (Cererea nr. 75.951/01, Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009), pentru a se elimina echivocul situaţiilor juridice incerte, trebuie să se aprecieze dacă justul echilibru ce trebuie păstrat între protecţia drepturilor foştilor proprietari şi cerinţele interesului general nu a fost distrus prin aceea că persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor au suportat o sarcină disproporţionată şi excesivă prin neexecutarea creanţei privind restituirea bunului sau a creanţei în despăgubire. Se impune a se concluziona că identificarea terenurilor ce pot forma obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente şi trecerea lor din domeniul public al statului în cel privat trebuie să se situeze în timp anterior validării propunerilor de reconstituire.
Sursa oficială ↗