Decizia ÎCCJ nr. 10/2011 (RIL)Paragraful 76
- Curtea
- ÎCCJ
- Tipul
- recurs în interesul legii
- Data
- 19.09.2011
- Dosarul
- 12/2011
În aplicarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de către instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de textul de lege.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.