Decizia CCR nr. 1/2024Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.03.2024 · dosar 642J/2024
Punctul 15
15. Există și alte omisiuni și neregularități, cea mai frecventă fiind lipsa datei atestării (în privința unui număr de 15.935 de susținători), dar care nu au fost apreciate ca fiind încălcări ale dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 189/1999, în măsura în care rezultă că atestarea a fost realizată de persoanele prevăzute de textul legal sau operează o prezumție simplă în acest sens, fundamentată pe actele depuse în dosare (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 30 mai 2019, Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, Hotărârea nr. 1 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 februarie 2015, Hotărârea nr. 1 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019, paragraful 15). De asemenea, inexistența unei formule de atestare exprese nu a fost apreciată drept o încălcare a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 189/1999 în măsura în care listele de susținători au fost validate de către autoritatea competentă, prin semnătură și ștampilă. ...
Sursa oficială ↗