Decizia CCR nr. 166/2024Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.03.2024 · dosar 12.976/281/2018
Punctul 19
19. Cât privește textul de lege criticat, potrivit căruia, pentru procesele-verbale întocmite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 203/2018, aplicarea și executarea sancțiunii contravenționale se supun prevederilor legale în vigoare la momentul întocmirii actului de constatare, Curtea reține că sintagma „executarea sancțiunii contravenționale“ include atât achitarea benevolă a jumătate din minimul amenzii contravenționale, beneficiu acordat de legiuitor de la data intrării în vigoare a Legii nr. 203/2018, cât și diverse proceduri specifice executării, cum ar fi, de exemplu, solicitarea adresată executorilor judecătorești sau proceduri de executare directă de către autoritățile fiscale. Cu privire la acestea din urmă, reglementate prin norme de procedură, legiuitorul a optat în mod justificat pentru aplicarea normelor în vigoare la momentul întocmirii actului de constatare. Curtea reține că sintagma „executarea sancțiunii contravenționale“ are un sens foarte larg, iar Legea nr. 203/2018 trebuie aplicată fără a face abstracție de prevederile art. 22 alin. (2) din acesta. ...
Sursa oficială ↗