Decizia ÎCCJ nr. 3/2011 (RIL)Paragraful 38

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 04.04.2011 · dosar 2/2011
Paragraful 38
Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, referitor la pretenţiile formulate de această categorie de personal, având ca obiect plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în baza acestui act normativ, începând cu data de 1 octombrie 2008, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii, divergenţa de practică fiind creată de efectele deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sau a unui act normativ în întregul lui cu privire la actul normativ abrogat.
Sursa oficială ↗