Decizia CCR nr. 169/2024Punctul 15

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, ridicată din oficiu în prezenta cauză, Curtea reține că aceasta este inadmisibilă, deoarece a fost ridicată cu nerespectarea prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“. Aceste prevederi constituționale, coroborate cu cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.“, interzic Curții Constituționale atât înfăptuirea justiției, în sensul dat acestei noțiuni de art. 124 alin. (1) din Constituție, cât și să impună o interpretare unitară a dreptului. Dacă înfăptuirea justiției reprezintă o prerogativă exclusivă a instanțelor judecătorești, asigurarea interpretării unitare reprezintă o atribuție exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.“, iar, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituție, „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale“. În cazul ambelor operațiuni juridice Constituția este fermă, excluzând orice altă autoritate publică, inclusiv Curtea Constituțională. ...