Decizia ÎCCJ nr. 31/2009Paragraful 35
Paragraful 35
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 30 alin. (3) teza I din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 255/2004, se stabileşte că au caracter de titlu executoriu şi contractele de asistenţă juridică încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004.
Sursa oficială ↗