Decizia CCR nr. 137/2024Punctul 13

13. Astfel, în ceea ce privește critica referitoare la instituirea unei discriminări între participanții la procedură cu domiciliul/sediul în România și cei din alte state ale Uniunii Europene, Curtea, prin Decizia nr. 283 din 21 mai 2014, precitată, paragraful 61, a reținut că aceasta este neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a arătat că legiuitorul a stabilit ca anumite acte de procedură, cum ar fi comunicarea citațiilor, a convocărilor și a notificărilor către participanții al căror sediu, domiciliu sau a căror reședință se află în străinătate să se facă potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă coroborate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului (CE) nr. 1.393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului. De asemenea, s-a învederat că soluția propusă de legiuitor a fost aleasă tocmai pentru a se asigura egalitatea accesului la justiție a tuturor participanților la procedura insolvenței și pentru a se evita crearea unei situații discriminatorii în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, având în vedere că se regăsesc în situații diferite din punctul de vedere al teritorialității și, prin urmare, există o justificare obiectivă și rezonabilă, urmărindu-se un scop legitim pentru adoptarea acestor soluții legislative. ...