Decizia CCR nr. 134/2024Punctul 19

19. Distinct de acestea, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea actelor normative în timp, puse în discuție de către autorul excepției de neconstituționalitate, având în vedere plasarea prevederilor art. 149 din Legea nr. 85/2006 în capitolul VI: Dispoziții tranzitorii și finale, prin care se statuează că dispozițiile acestei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu alte acte normative, cu precădere Codul de procedură civilă, precum și faptul că legea conține norme de procedură, edictate în virtutea art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, în procesul de interpretare și aplicare a actelor normative într-o speță anume sunt incidente regulile și normele procedurale - spre exemplu, legea aplicabilă proceselor noi, legea aplicabilă proceselor în curs - și principiile cu privire la aplicarea legilor în timp, aspect care ține de competența instanțelor judecătorești, iar nu a instanței de contencios constituțional. Astfel, Curtea Constituțională se poate pronunța numai asupra conformității unui text de lege cu prevederile și principiile Constituției, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. ...