Sari la conținut

Decizia CCR nr. 135/2024Punctul 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.03.2024
Dosarul
3.125/105/2016

14. În ceea ce privește dispozițiile art. 16 din Constituție, menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că principiul egalității nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite, mai ales că acesta nu presupune uniformitate, ci stabilește faptul că în situații egale trebuie să se aplice un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Astfel spus, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite (Decizia nr. 555 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 22 februarie 2024). Aplicând aceste considerente de principiu la normele deduse controlului de constituționalitate, se constată că instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv cu privire la procedura de citare și la căile de atac, nu creează discriminare atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie