Decizia CCR nr. 136/2024Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.03.2024 · dosar 5.168/115/2011
Punctul 20
20. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situația specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenței a justificat și instituirea unor norme de procedură speciale. Acest fapt nu înseamnă însă că nu se asigură o garanție efectivă drepturilor creditorilor, iar instituirea unor proceduri speciale nu poate fi privită ca aducând atingere dreptului la apărare, accesului liber la justiție sau dreptului la un proces echitabil (Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008). Astfel, deschiderea procedurii insolvenței și obiectul specific al acesteia au justificat adoptarea de către legiuitor a unor norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, fără ca aceasta să aibă însă semnificația încălcării drepturilor constituționale de care se pot bucura părțile în cadrul unui proces echitabil (Decizia nr. 731 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, paragraful 20). ...
Sursa oficială ↗