Decizia CCR nr. 131/2024Punctul 56
Punctul 56
56. În aceste condiții, Curtea amintește că, în jurisprudența sa, a analizat dispozițiile art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 în ceea ce privește compatibilitatea acestora cu prevederile art. 16 din Constituție. Astfel, Curtea a reținut că deschiderea dreptului la pensie este guvernată de principiul tempus regit actum, neputându-se considera că reglementările anterioare acestui moment, referitoare la condițiile acordării dreptului la pensie, generează o așteptare legitimă și neputând fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Astfel, până la momentul pensionării se pot succeda mai multe reglementări, care stabilesc condiții de pensionare diferite, relevantă fiind însă doar cea aplicabilă la momentul acordării acestui drept (Decizia nr. 343 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2021, paragraful 22). Totodată, Curtea a statuat că, întrucât se realizează periodic, indexarea pensiei se supune prevederilor în vigoare la momentul indexării, potrivit aceluiași principiu tempus regit actum, astfel că nu se poate vorbi despre un drept câștigat în temeiul unor reglementări anterioare, care nu mai sunt în vigoare (Decizia nr. 343 din 11 iunie 2020, precitată, paragraful 22). ...
Sursa oficială ↗