Decizia CCR nr. 117/2024Punctul 6
Punctul 6
6. Prin Încheierea din 1 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 13.442/193/2017, Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Excepția a fost ridicată de Societatea Medas - S.R.L. din Darabani într-o cauză având ca obiect apelul formulat împotriva sentinței prin care a fost respinsă acțiunea autoarei având ca obiect obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani să încheie un contract de prestări servicii medicale cu un medic specialist încadrat în societatea autoare și să plătească cheltuielile efectuate cu medicul încadrat și folosul de care autoarea a fost lipsită prin respingerea contractului de prestări servicii medicale. ...
Sursa oficială ↗