Decizia CCR nr. 115/2024Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2024 · dosar 32/753/2019
Punctul 15
15. Sistemele adversiale susțin că această „pretenție“ a sistemelor continentale, de a afla adevărul obiectiv în cadrul unui proces penal, este o utopie și că adevărul judiciar, reconstituit în urma administrării probelor în cadrul unui proces penal, poate fi diferit de adevărul real. În cadrul unui sistem procesual adversial, fiecare dintre părțile care se confruntă într-un proces penal - acuzarea și apărarea - este deținătoarea propriului adevăr, pe care încearcă să îl impună, în urma unei confruntări corecte. De aici decurge importanța deosebită pe care sistemul adversial o acordă procedurii, care trebuie să fie una corectă, perfect echitabilă, să asigure o egalitate a armelor, pentru a se putea ajunge la o soluție justă. Prin această concepție despre adevărul judiciar se explică posibilitatea pe care o au părțile implicate în procesul penal - acuzarea și apărarea - de a negocia acest adevăr judiciar, respectiv de a negocia încadrarea juridică a faptei, pedeapsa stabilită pentru faptă, modalitatea de executare a acesteia etc. ...
Sursa oficială ↗