Decizia CCR nr. 112/2024Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2024 · dosar 210/30/2019
Punctul 6
6. Tribunalul Timiș - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate îndeplinesc cerințele de previzibilitate a normei juridice, fiind formulate suficient de clar. Observă că dispozițiile art. 155 alin. (5) din Codul penal se referă la redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, instituție reglementată de prevederile art. 466 din Codul de procedură penală. Arată că această cale de atac nou- introdusă în procedura penală vine să garanteze dreptul la un proces echitabil al persoanelor judecate in absentia, iar admiterea căii extraordinare de atac echivalează cu întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Mai subliniază că textul de lege criticat se referă strict la admisibilitatea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal în condițiile stabilite de dispozițiile art. 466 din Codul de procedură penală. ...
Sursa oficială ↗