Decizia ÎCCJ nr. 6/2009Paragraful 3
Paragraful 3
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit la data de 10 noiembrie 2008 pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 728 raportate la dispoziţiile art. 774, 775, 777 şi 896 din Codul civil şi ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, sub aspectul regimului juridic al cererilor privind lichidarea pretenţiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare, ce reprezintă sarcinile pasivului succesoral, şi caracterul prescriptibil sau imprescriptibil al acestora.
Sursa oficială ↗