Decizia CCR nr. 107/2024Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2024 · dosar 7.924/99/2018
Punctul 17
17. În ceea ce privește pretinsa lipsă de claritate a dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, Curtea a arătat în jurisprudența anterior menționată că expresia „fără sesizarea instanțelor judecătorești“ nu instituie o interdicție a accesului la justiție al persoanei interesate, ci vizează autoritatea administrativă competentă, care nu va sesiza instanța de judecată cu privire la ilegalitatea constatată, ci va dispune direct prin act administrativ propriu desființarea construcțiilor ilegal executate. Așadar, acest act administrativ nu este sustras controlului judecătoresc, așa cum consideră autoarea excepției, partea interesată având acces la justiție pe calea contenciosului administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, așa cum a procedat, de altfel, aceeași autoare. În plus, art. 5 din legea anterior menționată prevede în mod expres și limitativ actele nesupuse controlului judecătoresc (doar actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul și actele de comandament cu caracter militar) și limitele controlului, iar actele administrative emise în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 nu se regăsesc în această enumerare. ...
Sursa oficială ↗