Decizia CCR nr. 106/2024Punctul 81
Punctul 81
81. De asemenea, autorii susțin încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituție pentru că nu este motivată urgența măsurii criticate, precum și a art. 115 alin. (6) din Constituție, pentru că măsura criticată afectează dreptul fundamental la pensie. Astfel, inechitatea la care face referire Guvernul în preambulul actului normativ ar fi trebuit remediată nu prin adoptarea măsurii criticate, ci prin creșterea tuturor celorlalte pensii. Justificarea măsurii criticate prin raportare la egalitatea de tratament dintre pensiile de serviciu și cele din sistemul de asigurări sociale nu este legitimă, având în vedere că, obiectiv vorbind, cele două categorii de pensionari se află în situații diferite, întrucât pensiile lor sunt plătite de la bugetul de stat și, respectiv, bugetul asigurărilor sociale de stat. În sprijinul acestui raționament, autorii critică textul notei de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017, în sensul că sunt greșite susținerea potrivit căreia toate pensiile de serviciu se calculează în mod similar, adică 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de înscriere la pensia de serviciu, precum și susținerea referitoare la actualizarea anuală a pensiilor de serviciu ale militarilor în raport cu salariile militarilor aflați în activitate, neexistând o asemenea prevedere în art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, anterior modificării aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017. Lipsa urgenței adoptării actului normativ criticat este dovedită de faptul că, deși a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la 7 august 2017, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 a intrat în vigoare la 15 septembrie 2017. ...
Sursa oficială ↗