Decizia ÎCCJ nr. 30/2008Paragraful 22

Rezultă deci că legiuitorul, reglementând prin lege specială posibilitatea emiterii mandatului de urmărire internaţională, abilitează judecătorul cu dreptul de dispoziţie, în sensul că, după verificarea condiţiilor şi competenţelor legale, să poată emite sau să refuze acest act specific în cadrul cooperării judiciare internaţionale, ceea ce face inutilă şi inoportună reluarea unei alte proceduri jurisdicţionale atât timp cât dispoziţia de arestare a parcurs etapele în care s-a asigurat dreptul la apărare şi la exercitarea căilor de atac.