Decizia CCR nr. 81/2024Punctul 25

25. Având în vedere soluția de achitare pronunțată în cauza în care s-a ridicat excepția, Curtea a conchis că dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) care reglementează dreptatea ca valoare supremă a statului român și ale art. 23 alin. (1) referitoare la inviolabilitatea libertății individuale sunt intrinsec legate și trebuie privite în mod coroborat, ele reprezentând temeiul pentru justificarea răspunderii delictuale a statului pentru prejudiciul cauzat persoanei supuse unei măsuri preventive privative de libertate. A reținut, prin urmare, că încălcarea inviolabilității libertății individuale în cazul analizat constituie o eroare judiciară în sensul art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, dar nu din perspectiva aprecierii judecătorului cauzei, care s-a bazat pe materialul probator existent în cauză, ci din perspectiva soluției procesului. Astfel, este inadmisibil ca o persoană achitată să continue să suporte stigmatul privării de libertate la care a fost supusă, fără a i se face o necesară reparație atât materială, cât și morală. De aceea, condiționarea dreptului la despăgubiri strict de caracterul nelegal al măsurii privative de libertate este de natură să limiteze sfera de aplicare a dispozițiilor art. 52 alin. (3) teza întâi coroborat cu art. 23 alin. (1) și art. 1 alin. (3) din Constituție în condițiile în care, în temeiul acestor dispoziții constituționale, și soluția de achitare/clasare dată pe fondul acuzației în materie penală angajează răspunderea statului pentru privarea de libertate (paragrafele 43 și 44 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021). ...