Decizia ÎCCJ nr. 8/2008Paragraful 33

ÎCCJ · decizie · 21.01.2008 · dosar 48/2007
Paragraful 33
A considera altfel, ar însemna ca, după caz, fie să se depăşească limitele interpretării corecte impuse de conţinutul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prin care se stabileşte că dispoziţiile sale sunt aplicabile numai "în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege", fie să se încalce prevederile art. 13 alin. 1 din Codul penal, referitoare la legea penală mai favorabilă, prin care se instituie principiul potrivit căruia "în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă", adică în ansamblul ei, iar nu doar anumite dispoziţii mai favorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive.
Sursa oficială ↗