Decizia CCR nr. 78/2024Punctul 33
Punctul 33
33. În același an, prin Legea nr. 288/2011 pentru modificarea art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 16 decembrie 2011, textul de lege a dobândit următorul cuprins normativ: „Autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2) -(5) , dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: […] d) nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, prevăzute de Codul penal, partea specială, titlurile I-III, art. 239, 264, 266-272, 279-281, 317-322, titlurile X și XI, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare, de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu modificările ulterioare, precum și de prezenta lege;“. ...
Sursa oficială ↗