Decizia CCR nr. 78/2024Punctul 60

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.02.2024 · dosar 5/89/2021
Punctul 60
60. În continuare, Curtea reține că obiectivele care privesc interesul general al statului de a asigura apărarea ordinii publice și a drepturilor și libertăților cetățenilor trebuie să se afle în echilibru cu interesul particularilor de a beneficia de un drept prevăzut de lege. „Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe. [...] Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 53 din Constituție“ (Decizia nr. 61 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 11 martie 2004). Așa fiind, legiuitorului îi revenea obligația constituțională de a identifica punctul de echilibru optim dintre cele două interese concurente, pentru ca acestea, împreună și fiecare în parte, să se realizeze (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020, paragraful 66). Curtea constată că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres și limitativ care sunt acele infracțiuni intenționate pentru a căror săvârșire este aplicabilă sancțiunea administrativă, astfel că măsura adoptată rupe justul echilibru dintre aceste interese concurente. ...
Sursa oficială ↗