Decizia CCR nr. 20/2024Punctul 8

8. Referitor la prevederile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, autorul excepției susține, în esență, că aceste dispoziții legale, raportat la Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la stabilirea competenței materiale de soluționare a recursurilor declarate ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, sunt neconstituționale deoarece instituie caracterul general obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, fără a trasa o limită cu privire la întinderea efectelor obligatorii ale deciziilor instanței supreme. Astfel, se atribuie caracter obligatoriu tuturor deciziilor instanței supreme, chiar și atunci când vin în contradicție cu normele adoptate de Parlament sau cu deciziile pronunțate anterior de Curtea Constituțională. Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate transforma în legiuitor pozitiv, prin adoptarea de norme noi sau modificarea normelor existente. Or, prin pronunțarea Deciziei nr. 18 din 1 octombrie 2018, instanța supremă s-a transformat în legiuitor pozitiv, instituind reguli de competență materială vădit contrare normelor de drept procesual civil adoptate de Parlament. ...