DECIZIE 75/2007Paragraful 20

ÎCCJ · decizie · dosar 46/2007
Paragraful 20
Aşa fiind, se impune să se constate că durata termenului de încercare, în cazul minorului faţă de care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control, nu poate fi determinată decât în conformitate cu prevederile art. 110 din Codul penal, iar nu potrivit reglementării cu aplicare generală prevăzute la art. 86^2 alin. 1 din Codul penal, prin care este stabilit un termen excesiv de lung, ce depăşeşte în mod vădit intervalul de timp necesar reeducării unui minor în privinţa căruia s-a apreciat că i se poate asigura reeducarea şi în condiţiile unei astfel de măsuri.
Sursa oficială ↗