Decizia CCR nr. 15/2024Punctul 21
Punctul 21
21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 418 din 22 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 9 martie 2023, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 17 septembrie 2019. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, a stabilit că „Situația în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalți membri, este semnată de către președintele completului sau de președintele instanței, în condițiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă.“ ...
Sursa oficială ↗