Decizia CCR nr. 51/2024Punctul 23

23. Curtea va observa mai întâi contextul în care a fost întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reglementate prin textul de lege criticat, contestat în prezenta cauză. Astfel, autoarea a fost sancționată inițial pentru neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate cu sancțiunea principală a amenzii și sancțiunile complementare constând în confiscarea sumelor pentru care nu au fost emise bonuri fiscale și suspendarea activității autoarei pe o perioadă de trei luni, în temeiul art. 11 alin. (3) și al art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999. În cazul în care autoarea nu executa sancțiunea complementară a suspendării activității, aceasta putea fi sancționată ulterior cu confiscarea sumelor încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii pe perioada în care ar fi trebuit să își suspende activitatea. Autoarea a contestat în fața instanțelor de judecată procesul-verbal, astfel că executarea sancțiunii principale a amenzii și a sancțiunilor complementare a confiscării sumelor nejustificate și a suspendării activității pe o perioadă de trei luni au fost suspendate de drept potrivit art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Pe perioada judecării plângerii contravenționale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 a suferit două modificări, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2014 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2015. Ca urmare a modificărilor, fapta de a continua livrarea de bunuri sau prestarea de servicii după suspendarea activității operatorului economic în punctul de lucru a fost calificată drept contravenție și sancționată cu amendă și cu confiscarea sumelor încasate. ...