Decizia CCR nr. 28/2024Punctul 27
Punctul 27
27. Cu privire la tariful de trecere, Curtea a reținut că acesta reprezintă o sumă care se plătește pentru un vehicul în funcție de (i) distanța parcursă pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte care face parte din rețeaua de drumuri naționale din România și de (ii) tipul vehiculului. În prezent, această sumă este datorată la trecerea podului peste Dunăre între Giurgiu și Ruse - numai pentru sensul Giurgiu-Ruse -, a podului peste Dunăre între Giurgeni și Vadu Oii și a podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă. Plata tarifului de trecere și înregistrarea acestuia în baza de date a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei, având denumirea prescurtată SIEGMCR, reprezintă peajul valabil. Ca regulă, tariful de trecere se achită înainte de trecere și, prin excepție, poate fi achitat până cel târziu la ora 24.00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea. Fapta de a circula fără peaj valabil constituie contravenție și se sancționează cu amendă, iar contravenția se consideră săvârșită după expirarea termenului anterior menționat. Constatarea contravențiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice - camere video în cauzele deduse judecății -, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. În cazul utilizatorilor români, dacă prin intermediul sistemelor de camere video se constată lipsa peajului valabil, personalul care efectuează controlul (în cauza dedusă judecății, personalul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.) aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției după identificarea contravenientului în baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor [a se vedea art. 1 alin. (1) lit. f) , alin. (1^2), (7^2), (7^3), art. 8 alin. (1^1) și art. 9 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002]. ...
Sursa oficială ↗