Decizia CCR nr. 11/2024Punctul 7
Punctul 7
7. În final, se arată că norma criticată încalcă și principiul securității juridice, care prevede că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze. Această regulă, ridicată la rang de principiu al ordinii juridice europene, a fost reglementată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că principiul securității juridice face parte din ordinea juridică europeană și trebuie respectat atât de către instituțiile europene, cât și de către statele membre. Se invocă în acest sens Hotărârea din 28 septembrie 2005, pronunțată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei. ...
Sursa oficială ↗