Decizia CCR nr. 31/2024Punctul 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.01.2024 · dosar 1.508/104/2019
Punctul 28
28. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de față, Curtea observă că dispozițiile criticate stabilesc cu claritate că în situația în care hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exercițiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau al oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului nivelurile maxime prevăzute de Codul fiscal, indexate potrivit prevederilor alin. (1) al art. 491 din același cod. Astfel, dispozițiile legale criticate sancționează inacțiunea consiliului local, constând în neadoptarea hotărârilor privind aprobarea sumelor indexate, potrivit alin. (1) al art. 491 din Codul fiscal. Așadar, Curtea constată că textul este formulat cu o precizie suficientă ce permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Având în vedere cele menționate, dispozițiile legale criticate întrunesc condițiile de claritate, previzibilitate și accesibilitate circumscrise principiului legalității. Prin urmare, aceste norme nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se definește ca un complex de garanții de natură sau cu valențe constituționale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și valorificarea în condiții optime a drepturilor și libertăților fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68). ...
Sursa oficială ↗