Decizia CCR nr. 10/2024Punctul 6
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 30.01.2024
- Dosarul
- 6.067/118/2019
6. Se mai susține că fiecare normă criticată este lipsită de claritate și precizie, întrucât nu reglementează efectiv cuantumurile drepturilor salariale vizate de reglementare, ci face trimitere la o altă normă de trimitere, care trimite la o altă normă de trimitere. Fiecare normă criticată trimite la și ultraactivează, totodată, normele de salarizare care au precedat-o și care și-au încetat efectele la intrarea în vigoare a normei criticate, fie prin abrogare expresă, fie prin atingerea termenului de valabilitate al normei. Întregul lanț al normelor de trimitere a încălcat principiul securității raporturilor juridice întrucât, pe lângă împrejurarea că s-au ultraactivat unele pe altele, lanțul normelor de trimitere regresivă a ultraactivat și a perpetuat ultraactivitatea sistemului de salarizare valabil în anul 2009, dar abrogat de la 1 ianuarie 2019. În mod particular, lanțul normelor de trimitere a ultraactivat normele abrogate din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 și art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008, reglementând coeficienți de funcție și de grad profesional, valoare de referință sectorială, sporuri și alte suplimente, metode de calcul. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.