Decizia CCR nr. 30/2024Punctul 5
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 30.01.2024
- Dosarul
- 26.842/211/2017
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice angajată ca urmare a încălcării unei dispoziții de drept penal, fapt ce generează un raport juridic de constrângere, născut ca efect al săvârșirii infracțiunii. Acest raport are ca părți statul, pe de o parte, și persoana care săvârșește infracțiunea, pe de altă parte. Conținutul raportului juridic penal de constrângere este format din dreptul statului de a trage la răspundere persoana care a săvârșit infracțiunea, prin aplicarea sancțiunii corespunzătoare prevăzute de legea penală, și din obligația persoanei în cauză de a executa sancțiunea aplicată. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că termenul de prescripție reprezintă intervalul de timp în care organele judiciare își pot exercita dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni și de a aplica pedepse pentru faptele comise, iar împlinirea acestui termen are ca efect decăderea organelor judiciare din dreptul anterior menționat. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.