DECIZIE 30/2007Paragraful 15
Paragraful 15
Evident, în raport cu gravitatea faptei penale săvârşite şi ţinându-se seama de particularităţile de dezvoltare ale minorului, măsurile educative, astfel cum sunt reglementate prin dispoziţiile art. 101-108 din Codul penal, oferă particularităţi specifice de ducere la îndeplinire a procesului educativ la care acesta este supus pe tot timpul cât durează măsura luată faţă de el. Asemenea măsuri, justificate nu numai de gravitatea concretă a fiecărei fapte penale comise, ci şi de nivelul de dezvoltare fizică sau psihică a minorului, precum şi de starea sa medicală, nu pot fi duse la îndeplinire decât în cadrul unui sistem complex de reeducare, cu eventual tratament medical şi chiar cu instituirea unui regim special de educaţie, aşa cum acestea se reflectă în dispoziţiile Codului penal privind minoritatea, la care s-a făcut referire.
Sursa oficială ↗