DECIZIE 19/2007Paragraful 7
Paragraful 7
Secţiile Unite, ţinând seama că ambele recursuri în interesul legii se referă la aceeaşi ipoteză specifică de interpretare şi aplicare a legii, constând în susceptibilitatea încadrării în infracţiunea de fals privind identitatea a faptei cetăţeanului român aflat în străinătate de a se prezenta sub o identitate falsă autorităţii statului străin, astfel că între cele două dosare există o strânsă legătură, în temeiul art. 37 din Codul de procedură penală, dispune reunirea acestora şi judecarea lor deodată.
Sursa oficială ↗