Decizia CCR nr. 739/2023Punctul 21

21. Arată că grațierea și prescripția răspunderii penale reprezintă cauze apărute ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în timp ce Decizia Curții Constituționale nr. 417 din 3 iulie 2019, deși publicată ulterior condamnării definitive, își are izvorul în aspecte anterioare acesteia soluționate deja atât prin hotărârea instanței de apel, cât și prin hotărârile pronunțate în cadrul căilor extraordinare de atac. De asemenea, intervenirea unei legi penale noi mai favorabile, contrar susținerilor autorului excepției, pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii definitive de condamnare și implicit autoritatea de lucru judecat a acesteia. Rațiunea constă în faptul că individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului reprezintă aspecte de fond care se subsumează principiului nulla poena sine lege, astfel încât pedeapsa ce trebuie executată trebuie să respecte exigențele de legalitate impuse de principiul supremației dreptului și statului de drept. De altfel, acesta este singurul caz în care autoritatea de lucru judecat poate fi afectată, deosebindu-se de situația invocată de autorul excepției, care pune în discuție autoritatea de lucru judecat prin invocarea unei decizii a Curții Constituționale pronunțate în soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională, deși aceasta are efecte specifice nu asupra dispozițiilor legale în vigoare, ci asupra conduitei neconforme cu Constituția a autorităților publice ale statului. ...