Decizia CCR nr. 741/2023Punctul 21
Punctul 21
21. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părți sau subiecții procesuali principali, în această situație organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. Se poate dispune efectuarea unei expertize și atunci când, deși raportul de constatare nu este contestat, față de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Totodată, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesar, se poate solicita opinia unui expert. ...
Sursa oficială ↗