Decizia CCR nr. 743/2023Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.12.2023 · dosar 29.848/301/2019
Punctul 19
19. Totodată, Curtea a observat că prevederile art. 264 din Codul de procedură penală dispun cu privire la comunicarea celorlalte acte de procedură, care se face potrivit prevederilor capitolului referitor la citare. Curtea a apreciat că norma nu îngrădește în niciun fel dreptul la apărare al persoanei interesate, ci, dimpotrivă, reprezintă expresia dreptului la un proces echitabil, legiuitorul stabilind, astfel, procedura de urmat în cazul comunicării celorlalte acte de procedură. Împrejurarea că un act se consideră comunicat de la data expirării termenului stabilit de organul judiciar nu este de natură să împiedice accesul liber la justiție și să îngrădească dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este menită să asigure îndeplinirea condițiilor procedurale necesare pentru soluționarea litigiului dedus judecății (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 558 din 19 septembrie 2017). ...
Sursa oficială ↗