Decizia CCR nr. 731/2023Punctul 15
Punctul 15
15. Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul a instituit reguli speciale în materia salarizării judecătorilor în anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, cu privire la programul de lucru al judecătorilor, legiuitorul a stabilit în raport cu specificul funcției dispoziții speciale cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, stabilind un program flexibil care să permită îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Potrivit art. 17 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE, pot fi admise derogări de la perioadele obligatorii de repaus, derogări ce pot fi adoptate prin acte cu putere de lege și acte administrative sau prin convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, cu condiția ca lucrătorii în cauză să beneficieze de perioade de repaus echivalente compensatorii sau - în cazuri excepționale în care nu este posibil din motive obiective să se acorde asemenea perioade de repaus echivalente compensatorii - lucrătorii să beneficieze de protecție adecvată. ...
Sursa oficială ↗