Decizia CCR nr. 734/2023Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.12.2023 · dosar 18.508/3/2019
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei autorului excepției, care solicită admiterea acesteia și să se constate că dispozițiile art. 65 alin. (7) și (8) din Legea nr. 263/2010 contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) , ale art. 16, 20, ale art. 44 alin. (1) și (2) , ale art. 47 și 53, precum și art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeași convenție și art. 14 din Convenție. Arată că, deși dispozițiile de lege criticate au intrat în vigoare la data de 23 noiembrie 2017, retroactivează și se aplică și persoanelor ale căror drepturi de pensie anticipată s-au născut în perioada 1 ianuarie 2011-16 iulie 2016. Susține și că, până la modificarea art. 65 din Legea nr. 263/2010 prin Legea nr. 216/2017, persoana îndreptățită care formula o cerere de pensionare anticipată beneficia de aceste drepturi de la data depunerii cererii, însă în urma modificării pensionarul beneficiază de recalcularea pensiei din luna ulterioară depunerii cererii, fapt ce afectează dreptul de proprietate, în sensul diminuării patrimoniului. ...
Sursa oficială ↗