Decizia CCR nr. 761/2023Punctul 11
Punctul 11
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017. Din motivarea autorului excepției, Curtea reține că acesta formulează critici de neconstituționalitate extrinsecă raportate la încălcarea prevederilor cuprinse în art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, astfel că, în considerarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale (Decizia nr. 302 din 18 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 16 august 2022, paragrafele 20 și 21, sau Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1262 din 28 decembrie 2022, paragrafele 33 și 34), obiectul excepției îl constituie, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, dispozițiile art. VII, în ansamblul său, și nu întreaga ordonanță de urgență, care modifică mai multe acte normative. Sub aspect intrinsec, sunt criticate dispozițiile art. VII pct. 2 și 3 din ordonanța de urgență menționată, care modifică art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora dispozițiile de modificare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, rezultă că obiectul excepției de neconstituționalitate se raportează, în realitate, la dispozițiile art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015, astfel cum au fost modificate prin art. VII pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, precum și ale art. VII, în ansamblul său, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017. ...
Sursa oficială ↗