Decizia CCR nr. 724/2023Punctul 50
Punctul 50
50. Mai arată că Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 160/2020 are ca obiect de reglementare implementarea Regulamentului (UE) 2017/352 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare și a normelor comune privind transparența financiară a porturilor, în contextul îndeplinirii de către România a obligațiilor ce îi revin, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, regulament intrat în vigoare la data de 24 martie 2019, cu aplicabilitate directă în toate statele membre ale Uniunii Europene. Acesta conține norme privind transparența financiară a administrațiilor portuare, precum și accesul la piață pentru furnizorii de servicii portuare. De asemenea, prevede înființarea unei autorități relevante care să verifice, la cerere, conformarea administrațiilor portuare și a furnizorilor de servicii portuare cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2017/352, inclusiv verificarea respectării normelor de concurență și de ajutor de stat în contextul stabilirii tarifelor de către autoritățile portuare. Regulamentul menționat prevede în sarcina statelor membre ale Uniunii Europene și obligația de a se asigura că există o procedură eficientă de tratare a plângerilor, care să conțină prevederi privind: evitarea conflictelor de interese; independența din punct de vedere funcțional față de orice organ de administrare al portului sau de orice furnizori de servicii portuare; separarea funcțională efectivă între tratarea plângerilor, pe de o parte, proprietatea, gestionarea porturilor, furnizarea de servicii portuare și utilizarea portului, pe de altă parte; imparțialitate și transparență, cu respectarea dreptului de desfășurare liberă a activității. ...
Sursa oficială ↗