Decizia CCR nr. 708/2023Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.12.2023 · dosar 1.829/112/2020
Punctul 24
24. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) în componenta sa privind claritatea, precizia și previzibilitatea legii, prin Decizia nr. 567 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1016 din 19 decembrie 2016, paragraful 22, Curtea a constatat că prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) și cele ale art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 sunt îndeajuns de clare, noțiunea de pericol/pericol social neputând fi reglementată cu o precizie absolută, măsurile luate de autoritățile administrative fiind supuse cenzurii instanței de contencios administrativ. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat că, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). ...
Sursa oficială ↗