DECIZIE 20/2005Paragraful 10

ÎCCJ · decizie · dosar 16/2005
Paragraful 10
S-a motivat că, în condiţiile aplicabilităţii dispoziţiilor art. 580^3 alin. 1 din Codul de procedură civilă, daunele cominatorii nu mai sunt operante deoarece acest text de lege consacră principiul îndeplinirii obligaţiei debitorului de a face sau de a nu face prin constrângerea acestuia pe calea aplicării unei amenzi civile, concretizată în condamnarea sa la plata unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiei în natură, iar cadrul legal pentru solicitarea de despăgubiri într-un astfel de caz este reglementat la alin. 2 al aceluiaşi articol, în sensul că, "pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. 1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese".
Sursa oficială ↗