Decizia CCR nr. 717/2023Punctul 7

7. Totodată, susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece încalcă art. 2, 3 și 29 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat - prin restrângerea dreptului avocatului de a asista și de a reprezenta persoanele fizice în fața autorităților și instituțiilor publice, precum și a dreptului corelativ al persoanelor de a fi asistate și reprezentate de avocat în efectuarea demersurilor legale în vederea transcrierii/înscrierii certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă -, precum și prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la criteriile de claritate, accesibilitate și previzibilitate ale legii. Astfel, temeiul instituției reprezentării este art. 1.295 din Codul civil. Cu toate acestea, noțiunea de „reprezentant legal“, în ceea ce privește persoana fizică, este utilizată, în general, atunci când este vorba despre persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, cum ar fi minorul cu vârsta de până la 14 ani sau interzisul judecătoresc. Se observă că teza finală a textului de lege criticat tratează, în mod distinct, tocmai situația persoanelor fără capacitate de exercițiu. În acest context, s-ar putea ajunge la concluzia că prin noțiunea de „reprezentant legal“ legiuitorul a avut în vedere reprezentarea ce își are izvorul în lege, în sensul art. 1.295 din Codul civil, însă urmează să se facă distincția între izvorul puterii de reprezentare și „mandatul“ de reprezentare propriu-zis. Așadar, chiar dacă reprezentarea minorului de până la 14 ani de către părinte sau a interzisului judecătoresc de către tutore este o reprezentare legală, în sensul în care legea prevede că este obligatorie reprezentarea acestora, este necesară intervenția puterii judecătorești pentru a fi stabilită, în concret, persoana responsabilă cu exercitarea drepturilor minorului sau ale interzisului judecătoresc. Prin urmare, chiar dacă reprezentarea prin avocat este, în esență, convențională, la fel ca în cazul tutorelui, puterea avocatului de a reprezenta își are izvorul în lege, și anume în Legea nr. 51/1995. Așadar, interpretarea noțiunii de „reprezentant legal“ prin raportare la art. 1295 din Codul civil generează, la rândul său, grave probleme de neclaritate și imprevizibilitate, care sunt incompatibile cu prevederile Legii nr. 24/2000. ...