Decizia CCR nr. 692/2023Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.12.2023 · dosar 2.527/331/2019
Punctul 12
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 prevede condițiile referitoare la persoanele care pot solicita ajutorul public judiciar, și anume persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 25% din salariul de bază minim brut pe țară, caz în care sumele ce constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. Art. 8 alin. (2) din același act normativ prevede că sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 50% din salariul de bază minim brut pe țară, iar art. 8 alin. (3) prevede că ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor dintre costul vieții în statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și costul vieții în România. ...
Sursa oficială ↗